03.februarie.2012
Născut la Beirut, într-o familie de muzicieni, Bachar Khalifé s-a mutat încă de copil la Paris, unde a primit o educaţie muzicală complet atipică. A studiat pianul cu Abdel Rahman El-Bacha şi percuţia cu Michel Cerutti. La vârsta de şaisprezece ani, a fost distins cu Premiul I pentru Pian la Conservatorul din Boulogne‑Billancourt, câţiva ani mai târziu absolvind cu Premiul I secţia de Percuţie contemporană a Conservatorului din Paris.
Bachar Khalifé a susţinut o serie de concerte sub bagheta lui Lorin Maazel şi a lui James Gaffigan, în compania Orchestrei Simfonice din Qatar. De asemenea, a cântat în săli celebre, precum Royal Albert Hall din Londra, Teatro alla Scala din Milano, Théâtre des Champs-Élysées din Paris sau Kennedy Center din Washington. A interpretat în premieră absolută Concertul arab compus de tatăl său, Marcel Khalifé şi, de curând, concertul KDM al compozitorului argentinian Martin Matalon, explorând prin aceste lucrări rara sa versatilitate, de la percuţia tradiţională la cea modernă.
În 2010, Bachar a înregistrat albumul său de debut, intitulat Oil Slick, pe care l-a interpretat live la pian, sintetizator şi voce. A semnat, împreună cu fratele său Rami, muzica pentru filmele mute Faust (în regia lui Friedrich Murnau) şi Gribiche (în regia lui Jacques Feyder), ambii având deja în proiect alte coloane sonore.
http://www.welcome2cluj.com/2012/01/30/3-02-concertul-nopti-orientale-cu-marcel-khalife-pe-scena-filarmonicii-transilvania/
Tags: Video019
2012-02-03T20:25:57.000Z Relacionados: